Lipsa unor informaţii precise privind începuturile construcţiei Cetăţii Neamţ a făcut să se vehiculeze, pe această temă, mai multe ipoteze, a căror veridicitate a fost deseori pusă la îndoială.

O serie de istorici şi filologi, dintre care unii de mare prestigiu, precum A.D. Xenopol, B.P. Haşdeu, D. Onciul ş.a., pornind de la Bula papală din anul 1232, în care se strecura informaţia că în timpul şederii cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei, între anii 1211-1225, aceştia ar fi construit pe versantul estic al Carpaţilor un castrum muntissimum, au acreditat părerea că numai Cetatea Neamţ ar fi putut fi acesta.

Dealtfel, ipoteza germanică – teutonică sau săsească – a Cetăţii Neamţ a fost însuşită de mulţi dintre istoricii noştri, care au trebuit într-un fel sau altul să se pronunţe asupra originii acesteia, pornind de la numele pe care îl poartă.

În deceniul şase al secolului nostru, când lipsa informaţiilor istorice scrise au putut fi suplinite de preţioasele informaţii date de săpăturile arheologice, părerile asupra începuturilor cetăţii au putut fi reconsiderate. Astfel, materialul databil de pe stratul cel mai de jos de locuire al cetăţii, scos la iveală prin investigaţiile sistematice efectuate, similar cu cel descoperit la cetatea de scaun de la Suceava, unde au fost identificate şi monede din timpul domniei lui Petru I Muşat (1375-1391), constituie o dovadă certă că Cetatea Neamţ a fost construită în a doua parte a domniei lui Petru I, perioadă în care Moldova a cunoscut o dezvoltare economică şi politică continuă.

Dacă vechea teorie, conform căreia construcţia cetăţii s-ar datora teutonilor, cade de la sine, nici ipoteza unei construcţii săseşti nu poate rezista câtuşi de puţin, pentru că mica colonie atestată în evul mediu în urbea Neamţ nu avea nici autoritatea politică şi nici puterea economică necesară pentru a realiza o construcţie militară de aşa mari proporţii. În plus, până la această dată nu s-a descoperit nici o mărturie arheologică care să susţină acest lucru, iar izvoarele documentare sunt ca şi inexistente.

După cum afirma cu peste trei decenii în urmă regretatul istoric Radu Popa, un monument ca Cetatea Neamţului reprezintă o construcţie de mare amploare, care a cerut un efort uriaş şi mijloace materiale considerabile. Singura forţă capabilă de a întreprinde asemenea iniţiative a fost asigurată de voievozii din epoca de consolidare a statului feudal al Moldovei.

Este foarte probabil că documentul din 6 mai 1387, prin care Petru I Muşat a depus jurământul formal de vasalitate faţă de regele Vladislav Iagello al Poloniei, în care domnul moldovean menţiona că „ne facem supuşi cu omagiu, pe noi, poporul şi ţara noastră, cetăţile Moldovei şi celelalte domenii”, face referire şi la Cetatea Neamţ, atestată documentar în mod clar câţiva ani mai târziu, la 1395, în timpul expediţiei regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei, asupra Moldovei. Nu lipsit de importanţă este faptul că „Neamţul din munţi” este amintit în Cronica rusească ce cuprinde oraşele de la est de Carpaţi, datată între anii 1387-1391, care ar fi putut să se refere atât la oraş, cât şi la cetate.

Fortificaţiile Cetăţii Neamţ trebuiau să reprezinte un avantpost important în lupta de apărare a graniţei de vest a Moldovei, a trecătorilor Carpaţilor Răsăriteni mai ales, pe unde putea veni asupra statului moldovenesc primejdia cea mai mare: la acea vreme regatul maghiar îşi manifesta cu evidenţă politica de continuă expansiune teritorială spre est.

Aşezată aproape de vârful cel mai înalt al Culmii Pleşului, Cetatea Neamţ străjuia valea Moldovei şi a Siretului, ca şi drumul care trecea peste munte în Transilvania, de la Târgu Neamţ spre Pipirig, peste Petru Vodă, prin Poiana Largului spre pasul Tulgheşului. Fiind una din cele mai bine întărite cetăţi de care a dispus statul medieval moldovenesc, Cetatea Neamţ a fost prezentă în evenimentele de primă importanţă pe care le-a cunoscut această parte de ţară.

Numele cetăţii provine, probabil, de la hidronimul de „Neamţ” pe care îl poartă râul care curge pe sub poala muntelui şi de la care şi-au luat numele oraşul şi mănăstirea din apropiere. Mult timp centrul politic al regiunii a fost oraşul de pe apa Neamţului (cunoscută în acest sector şi sub numele de Ozana) unde pârcălabii cetăţii erau şefii administrativi, militari şi judecătoreşti, numele de Neamţ extinzându-se apoi asupra ţinutului şi judeţului, aşa cum şi oraşul Piatra, după mijlocul secolului al XIX-lea, va deveni Piatra-Neamţ.

Filiaţia toponimelor de „Neamţ” de la numele apei, afluent de dreapta al Moldovei, pare a fi identică cu cea de la Suceava, unde oraşul, cetatea şi ţinutul şi-au luat numele de la apa Sucevei.

După cum arăta istoricul C.C. Giurescu, unele târguri şi oraşe medievale au luat fiinţă la locurile de vaduri pentru trecerea apelor, devenind centre polarizante pentru zona înconjurătoare, de aici şi emanarea toponimelor de la hidronime şi extinderea lor la nivelul unităţilor teritoriale mai mari – ocoale şi ţinuturi.

Unii cărturari au explicat cuvântul „Neamţ” ca fiind de origine slavă, el însemnând: „tăcut”, „liniştit”, „mut” şi care a fost dat ca hidronim şi toponim în perioada de conveţuire a populaţiei româneşti autohtone cu comunităţile slave în deplasare pe teritoriul ţării noastre, când au început a fi folosite nume slave şi pentru alte cursuri de ape.

Potrivit concepţiei strategice a domnitorilor Moldovei de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul veacului următor, Cetatea Neamţ trebuia să se încadreze în sistemul general de apărare a ţării, alături de alte fortificaţii similare.